Cine suntem
Istoric
Fondat în 1998 și recunoscut cu statut de utilitate publică din 2003, CNRR este membru al Consiliului European pentru Refugiați și Exilați (ECRE) din anul 2000 și coordonator al rețelei europene ELENA (European Legal Network on Asylum) în România. De peste 20 de ani, ne dedicăm dezvoltării de proiecte menite să sprijine și să apere drepturile persoanelor în nevoie de protecție internațională.

Echipa
Echipa noastră este alcătuită din profesioniști pasionați și dedicați, cu studii de specialitate în domeniile științelor politice, juridice și sociale. Experiența noastră este completată de colaborări strânse cu avocați și interpreți, asigurând astfel o abordare multidisciplinară și adaptată nevoilor fiecărui caz. În plus, ne mândrim cu prezența în echipă a unor membri din comunitate, care aduc o perspectivă autentică și profundă asupra provocărilor specifice cu care se confruntă grupurile pe care le susținem.

Pe cine ajutăm
Ajutam orice persoana în nevoie de protecție internațională, cu o atenție deosebită pentru categoriile vulnerabile precum copii neînsoțiți, vârstnici, familii monoparentale și persoane cu dizabilități. Le oferim atat consiliere și asistență juridică, cat și sprijin în procesul de integrare în România.

Colaboratori
Colaborăm cu autorități, ONG-uri și organizații internaționale pentru a oferi asistență individualizată și pentru a îmbunătăți politicile privind migrația și azilul. În desfășurarea activității noastre, colaborăm frecvent cu:
UNHCR - Agenția ONU pentru refugiați
Inspectoratul General pentru Imigrări (IGI)
Poliția de Frontieră
Departamentul pentru Situații de Urgență
Organizația Internațională pentru Migrație
Organizații nonguvernamentale - CNRR face parte din Coaliția pentru Drepturile Migranților și Refugiaților (CDMiR), care reunește 23 de organizații neguvernamentale din țară, cu misiunea de a promova respectarea drepturilor migranților și refugiaților din România.
Transparență
Operăm cu transparență totală în toate activitățile noastre. Publicăm rapoarte anuale și suntem deschiși la feedback. Toate fondurile și resursele sunt gestionate responsabil pentru a asigura eficiența serviciilor oferite.
Unde lucrăm
Sediul central situat în Strada Viesparilor, nr. 19, etaj 2, sector 2, București, România.
Centrele Regionale de Proceduri și Cazare a Solicitanților de Azil din București, Timișoara, Giurgiu, Galați, Rădăuți și Șomcuta Mare.
Centrele de Cazare a Străinilor luați în Custodie Publică pentru persoanele care urmează să fie returnate, situate în Otopeni și Arad.
Hub-uri de asistenta din Constanța, Suceava si București.