Povestea Fawziei, Siria

Asta vrem să facem, să construim o echipă sau o platformă comună.

Ideea a venit din experiența mea personală. La început nu aveam acces la cursuri de limba română, când căutam un loc de muncă nici nu știam de unde și cum să încep. Prin centrul nostru, promovăm interculturalitatea între cultura românească și cultura arabă în general și a migranților și refugiaților în România, în special. 

Și acum, de exemplu, pe o scală de la 1 la 10, cât te consideri integrată?

Cred că este un 8. În primul rând, eu gândesc în limba română chiar și când sunt singură. Și acesta este un pas foarte mare pentru mine. Pentru că în momentul în care gândești în limba română, deja ai depășit multe bariere. Am un loc de muncă, sunt mulțumită. Nu zic mulțumită în totalitate, dar mulțumită parțial.

Ce ai învățat nou în România? 

Da, am învățat foarte multe. Poate o să pară ciudat, dar am învățat, cum să trimit e-mail-uri, în primul rând. Cultura de unde am venit nu era atât de digitalizată la acea vreme. Sigur, aveam telefoane și tehnologie, dar am învățat, în primul rând, cum să scriu e-mail.

Am mai învățat să cer și să caut ajutor ca emigrant. Astăzi, prin intermediul centrului nostru, vreau să transmit aceasta experiență mai departe pentru alți migranți, faptul că putem să construim relații cu comunitatea de aici și cu alte ONG-uri care se ocupă de aceleași teme ca și noi, să construim relații sănătoase, să putem cere ce avem nevoie, să putem merge mai departe prin integrare.

Dacă ar fi să dai un sfat practic românilor care au contact direct cu cei care vin din Siria, de exemplu, ce crezi că ar trebui să știe ca să fie integrarea mai ușoară și mai fericită?

Ştii că este un îndemn popular care îndeamnă să ne punem în pielea altora. De exemplu, românii au empatizat foarte mult cu ucrainenii. Când au văzut ce li se întâmplă și-au imaginat că ar putea să li se întâmple la fel. Această empatie o putem aplica la toată lumea care suferă de războaie sau sărăcie. Și când ne gândim că oricine ar putea să fie în locul lor, eu zic să-i tratăm pe toți cu empatie, cu înțelegere, să întindem o mână de ajutor, să-i înțelegem pe oameni, chiar dacă sunt diferiți cultural, sau religios. 

Referitor la organizația Centrul Cultural Arab pe care o conduci, care au fost cele mai mari probleme până a început să plutească?

Da, semi-plutește. Uneori zic că se îneacă (râde). Știu să fac și glume în limba română, vezi? 

Prima provocare a fost să găsesc oameni care să vină alături de noi, care au aceeași viziune.

Care este această viziune?

Să promovăm partea laică a lumii arabe. Să ne înțelegem unul pe altul, pentru că aceasta ne unește. Fără să recurgem la politică și religie. Aceasta a fost prima provocare, să găsim oameni ca noi. 

Altă provocare a fost să găsim finanțare, care este extrem de dificilă. Mediul în România este foarte competitiv. Și atunci este foarte greu pentru o emigrantă, fie să am acces la fonduri publice, fie să am acces măcar la finanțări minimale. Da, dar ne descurcăm.

Ce proiect ai dezvolta dacă ai avea suficienți bani? Dacă banii nu ar fi o problemă, ce proiect ai promova?

Eu aș investi și mai mult în festivaluri, așa cum am făcut până acum și am reușit cu Festivalul Culturii Arabe. Pentru că eu văd Festivalul Culturii Arabe ca pe o platformă de a-i încuraja pe imigranții arabi și imigranții din Orientul Mijlociu, să se exprime prin educația informală. 

Frica de a-ți pierde identitatea este o mare problemă atunci când te afli în altă țară, sau altă cultură. Pentru echipa din Centrul Cultural Arab, Festivalul Culturii Arabe este o șansă să apăram și să dezvoltăm cultura noastră. Oamenii de aici – ori din frică, ori din lipsă de informații – văd altcumva cultura asta. 

Noi încercăm să scoatem la suprafață ceea ce credem cu adevărat despre cultura arabă. Vrem să aratăm ce înseamnă să locuiești în România cu un nume arab, sau din orient, să fii imigrant, refugiat, indiferent de unde ești.

Anul trecut a fost primul festival, iar anul acesta a ajuns la ediția a doua. Care sunt rezultatele? Cum ai vedea festivalul in anul 2024?

Mă bucur că a existat. A fost un succes, pentru că la început n-am crezut că o să participe foarte multă lume. Am descoperit un public care a fost interesat. Am prezentat din perspectivă diferită, perspectiva generației tinere, faptul că noi putem să schimbăm lucrurile în mai bine, la un dialog intercultural mai bun, care nu credem că există deocamdată în România. Acest dialog nu există nici în rândul imigranților. 

Asta vrem să facem, să construim o echipă sau o platformă comună. Din acest motiv, mă bucur foarte mult că am găsit persoane cu aceeași viziune. Prin festival am reușit să întâlnim mai mulți imigranți și refugiați arabi cu aceleași viziuni. 

Planul nostru este ca festivalul să crească de la an la an, în ceea ce privește diversitatea evenimentelor, dar și în privința vizibilității în spațiul public. Ne dorim să dezvoltăm Festivalul Culturii Arabe într-o platformă de reprezentare a comunității arabe din România și nu numai. De asemenea, vrem ca festivalul să devină o voce puternică în care imigranții să se facă auziți la nivelurile locale, naționale și internaționale.

Care a fost publicul vostru la acest festival? Au fost și români? 

Da, avem două tipuri de public: generația mai tânăra, aici mă refer la studenți la facultate și elevi, la care ne adresăm și prin alte tipuri de evenimente și întâlniri. 

Cealaltă parte de public au fost persoane peste 40 de ani din Sibiu și din alte localități din România, precum București și Cluj. 

Gândindu-ne la oamenii aceștia care vor să se integreze, care este principala lor problemă în acest moment? 

Cea mai mare problemă este să găsească locuri de muncă. Bineînțeles că au nevoie de cursuri de limba română, pentru că, este greu să găsești loc de muncă când nu lucrezi la multinaționale unde pot să se descurce doar cu limba engleză, care nici măcar nu este limba lor nativă. 

De exemplu, ieri, un băiat m-a contactat din Cluj și m-a zis așa: “eu m-am saturat, eu nu mai pot să lucrez toată viața numai în restaurante. Eu am lucrat la Semiluna Roșie în Siria, am experiență, am terminat dreptul și vreau să găsesc un ONG unde să lucrez.” Și eu l-am direcționat către o organizație din Cluj. I-am zis să înceapă chiar și ca voluntar, să înceapă de acolo și poate o să aibă o altă șansă pe care și-o dorește.

Când te referi la imigranți din lumea arabă, care sunt țările din care provin aceștia, cu care aveți contact direct sau indirect?

Mulți provin din Irak, care au imigrat inițial în Siria, iar apoi, când a început războiul în Siria, s-au refugiat de acolo. Avem imigranți din Iran, există o comunitate mare și din Turcia. Avem foarte mulți din Bangladesh, Nepal, și India. Sunt majoritatea imigranți din punct de vedere economic, care au venit să găsească locuri de muncă mai bune.

Și voi reușiți cu ONG-ul vostru să îi puneți împreună pe toți oamenii aceștia?

Da, am reușit până acum să ne adunăm prin mai multe evenimente culinare, am organizat și cursuri de limba română pentru imigranți, indiferent de unde sunt ei.

Mulțumim pentru interviu!

Această povestire face parte din colecția “Human Stories”, ce ilustrează voci ale persoanelor refugiate la noi în țară și experiențele lor unice. Interviul a avut loc în martie 2023.